Cine sunt eu?

Poate ma cunoasteti, poate nu. Dintre cei care ma cunosc, pot sa pariez ca mai putin de jumatate stiu macar cine par ca sunt. Am facut acum vreo 2 ani un exercitiu si am scris cateva chestii despre mine… despre cine sunt eu… cu adevarat. Poate din curiozitate sa vad cum m-am schimbat intre timp, sau poate din dorinta de a ma analiza din nou, scriu iarasi cateva chestii despre mine… despre cine sunt eu…cu adevarat. Si-acum… incepem. Eu sunt:

–         Cel care critica ipocrizia si minciuna, care le uraste, dar care le practica atat de des.

–         Cel care este strigat pe strada de toti cocalarii lipsiti de ocupatie.

–         Cel care nu se gandeste sa se tunda

–         Cel caruia nu-I pasa de ziua barbatului, a femeii sau a copilului.

–         Cel care s-a straduit mult sa-si controleze sentimentele si acum nu mai stie sa si le exprime.

–         Cel care uraste singuratatea si paianjenii.

–         Cel care s-a indepartat de toti prietenii sai.

–         Cel caruia ii place informatica

–         Cel caruia rasul lui I se pare penibil.

–         Cel care uraste cocalarii si nu intelege muzica de club

–         Cel care nu se uita la tv

–         Cel care abia asteapta sa plece din orasul asta.

–         Cel care nu mai are rabdare  sa ajunga la facultate

–         Cel care nu suporta parul gras

–         Cel care inca iubeste sincer…

–         Cel incapatanat care incearca sa-si depaseasca acest defect.

–         Cel care in general incearca sa-si corecteze defectele

–         Cel care in secret isi uraste propria persoana

–         Cel care nu se poate abtine sa le spuna prostilor ca sunt prosti

–         Cel care s-a saturat de stiri despre criminali

–         Cel care mereu uita sa scrie pe blog

–         Cel care inca se chinuie sa-si infranga lenea

–         Cel care nu face nimic daca n-are rost

–         Cel care urmareste fericirea mai presus de orice

–         Cel care tine putin prea mult cont de dorintele altora si mereu e nemultumit ca n-a fost egoist

–         Cel care nu crede ca religia corecta a fost descoperita inca

–         Cel care se uita ca un nebun la House M.D si la tot felul de anime-uri

–         Cel care se abtine mereu sa se bata

–         Cel care se comporta ca un idiot din ce in ce mai des

–         Cel care vrea mereu sa aiba dreptate

–         Cel care se enerveaza foarte usor

–         Cel caruia ii place sa se uite la cer noaptea

–         Cel care din cand in cand simte nevoia sa stea singur in liniste

–         Cel caruia ii place sa se uite la tavan si sa filosofeze pentru el

–         Cel pe care aproape nimeni nu-l asculta pentru ca vorbeste prea mult

–         Cel care are ca cel mai bun atu al sau iq-ul foarte mare

–         Cel care sufera in tacere

–         Cel care mereu se compara cu altii

–         Cel care uraste cand e intrecut la ce-I place de tocilari.

–         Cel care iubeste cultura punk

–         Cel caruia ii place sa scrie orice

–         Cel care prefera un critic sincer decat un lingau mincinos

–         Cel care isi doreste dreptate pentru toti

–         Cel care se pedepseste singur mai mult decat ar putea altii sa-l pedepseasca cand face ceva gresit

–         Cel care considera ca pentru fiecare, “gresit” inseamna impotriva propriilor principii

–         Cel care niciodata nu se simte inteles sau iubit

–         Cel care sufera de paranoia, schizoidie, schizotipie si temperament antisocial.

–         Cel care mereu se gandeste la viitor

–         Cel care intotdeauna se teme

–         Cel pe care il distreaza povestile cu fantome

–         Cel care se simte batran la 16 ani

–         Cel care considera ca maturitatea e un subiect demult incheiat

–         Cel caruia ii e foarte greu sa stranga bani

–         Cel care considera ca muzica e mai mult decat sunet

–         Cel care considera ca e mai usor sa n-ai sentimente

–         Cel care si-ar dori sa fie prost si fericit

–         Cel care nu suporta sa vada j in loc de ş si alte chestii de felul asta pe messenger sau bloguri si altele

–         Cel care nu uraste tiganii ca natie, ci doar pe cei care nu fac nimic bun pentru societate.

–         Cel care uraste cersetorii

–         Cel care se ataseaza repede de persoane si din cauza asta face prostii

–         Cel care vrea sa schimbe lumea

–         Cel caruia nu-I plac snobii

–         Cel care nu poate sa doarma

–         Cel care nu judeca oamenii dupa genul de muzica pe care-l asculta

–         Cel care isi doreste sa devina vegetarian

–         Cel care intelege comunismul ca ideal si il sustine

–         Cel care considera ca nu este jenant sa recunosti ca inveti sau ca citesti

–         Cel care n-a fost facut sa toceasca

–         Cel caruia nu-I place sa-si asume riscuri inutile

–         Cel care citeste oamenii in 10 minute

–         Cel care este mai dependent de muzica decat de orice altceva

–         Cel care se abtine cu greu sa nu izbucneasca intr-un acces de furie in fata mincinosilor

–         Cel care vrea sa se uite peste ani inapoi si sa vada ca nu s-a schimbat nimic

–         Cel care de pe acum se gandeste la copii

–         Cel care crede ca orice se poate rezolva cu vorba

–         Cel care tine mai mult la personalitate si caracter decat la frumusete

–         Cel care isi cunoaste calitatile si tine neaparat sa atraga atentia asupra lor

–         Cel care incearca mereu sa isi gaseasca defectele

–         Cel care vede intai defectele oamenilor si apoi calitatile

–         Cel caruia ii plac anumite persoane tocmai datorita defectelor lor

–         Cel care se considera totusi mizantrop

–         Cel caruia nu-I plac filmele americane

–         Cel care uraste americanii, evreii, pocaitii si biserica catolica

–         Cel care considera fiecare problema ca fiind de importanta capitala

–         Cel care isi doreste ca oamenii sa-si schimbe mentalitatea cu privire la mediu si nu numai

–         Cel care a scris 1000 de cuvinte despre el…

superficialitate

stiti cum e atunci cand oamenii se iau dupa aparente si din cauza asta va catalogheaza? ei bine, nu stiu daca va dati seama, dar sunt si oameni care se folosesc de asta. oameni care creaza o aparenta placuta ca sa iti poata castiga increderea prin asta. si cu totii cadem in aceasta plasa.

problema nu e ca exista oameni care manipuleaza ci ca noi nu suntem in stare sa ne dam seama. de curand mi-am dat seama ca mi s-a intamplat asa o chestie tocmai pentru ca nu m-am uitat decat la aparente.

totusi, de curand am mai descoperit o chestie. e bine sa pastrezi o aparenta pe care oamenii nu vor sa o vada ca sa pastrezi la distanta prefacutii si mincinosii. motivul? cei care pot fi prieteni adevarati incearca mereu sa afle cine esti sub masca uracioasa pe care incerci s-o pastrezi si abia apoi se hotarasc daca for sa-ti fie aproape sau nu.

cam asta ar fidespre superficialitate(fie ea a noastra sau a altora).

P.S. scuze ca n-am mai scris nimic, dar am fost prins cu o gramada de chestii, de la info si scoala pana la viata mea personala incurcata… oricum, incerc sa-mi fac revenirea.

Publicat în Fără categorie. 8 Comments »

love and friendship

de curand cineva a lasat un comment care suna cam asa :

cum stii daca o persoana iti este sau nu prieten adevarat? de exeplu daca esti impreuna cu cineva, atunci persoana respectiva iti este sau poate fi consederata un prieten adevarat?(as vrea raspunsul la modul general, dar as vrea sa imi raspunzi si la a doua intrebare:))

ce mi s-a parut mie foarte interesant, n-a fost prima ( am mai vorbit despre alesul prietenilor) ci a doua intrebare. mi s-a parut interesant pentru ca multi se tem sa fie impreuna cu o persoana care le e prieten foarte bun ca sa nu aiba prietenia lor de suferit. inainte sa ma apuc de orice altceva, aveti aici un link la pagina pe care se gaseste comment-ul si raspunsul meu al naibii de lung…

asa.. si acum ca sa incep. daca ai un prieten/a foarte bun/a la care tii putin mai mult decat ar trebui ( just sayin’), nu vad de ce nu ai fi cu el/ea. dupa cum ziceam si mai sus, o scuza frecventa ar fi aceea ca te temi sa nu va stricati prietenia. pai, odata ce te implici intr-o relatie cu respectivul/respectiva, lucrurile or sa se schimbe putin. adica, si normal ca n-o sa mai puteti fi cum erati inainte, adica sa impartasiti orice secret sau sa va oferiti unul altuia ajutorul in anumite situatii ( care n-ar trebui sa apara avand in vedere ca sunteti impreuna), dar asta e si ideea. daca sa fii cu cineva ar fi la fel cu a avea un prieten, toti am fi amantii multora:)) . si acum vorbind serios, multi se sperie pentru ca schimbarea asta e cam brusca, dar asta nu-i un motiv sa renunti ( decat daca nu tii la persoana respectiva). in plus, incearca sa privesti chestia asta ca pe o oportunitate sa va cunoasteti mai bine. bineinteles ca ajungand sa va cunoasteti atat de bine riscati sa descoperiti lucruri care nu va plac ( cateodata prea multe) sau sa fiti raniti, si bineinteles ca in felul asta prietenia voastra poate nu va mai fi niciodata la fel, dar gandeste-te ca poate credeai ca acea persoana este altcineva decat este in realitate. adevarul distruge prietenii de multe ori…

gata, am cam terminat. concluzia ar fi… n-ai ce pierde. eventual inca un prieten fals ( cred eu)… oricum, daca inseamna atat de mult pentru tine, nu prea o sa conteze nimic, pentru ca prietenia voastra o sa dureze 🙂

am deviat putin de la intrebare, dar ce-mi pasa mie? eu am vrut sa vorbesc despre altceva:))

deci, cam asta a fost. daca ati trecut prin situatii similare si aveti chef sa le povestiti, sau daca aveti altceva de spus pe langa subiect, va rog lasati un comment.

life’s so fucked up…

… that I can’t even say fuck life ‘ cause nature would kill me for crossing her limits again 🙂

deci, cum asa? pai mereu, tocmai cand ceva e mai frumos apare cineva sau ceva si il strica. pentru ca viata e prea influentabila, pentru ca ceea ce fac altii conteaza de multe ori – in propria noastra viata- mai mult decat ceea ce facem noi.

sunt vinovat. am facut multe lucruri stupide, am distrus multe vietii,  viata mea a fost si ea distrusa de destule ori, dar acum- chiar daca o sa sune ca o chestie pe care te astepti s-o auzi in filmele americane- ma gandesc serios ca e bine ca n-am renuntat niciodata la speranta. multi in situatii de genul cauta refugiu intr-o divinitate… eu consider ca e mult mai bine sa fii sincer cu tine si sa cauti ajutorul unui prieten… dar aveti grija care dintre prieteni, pentru ca multi nu vor vrea sa va ajute, multi nu vor putea sa va inteleaga, dar un prieten adevarat va poate salva de la multe…

that’s all folks… am cam terminat-o cu discursurile despre probleme ( eu le dau sfaturi altora, dar nu sunt in stare sa-mi rezolv singur problemele…). daca mai aveti ceva de spus pe tema asta, lasati un comment. cine stie, cineva poate o sa beneficieze de pe urma sfaturilor voastre.

i love god… NOT!!!

da, am spus-o, o repet, si probabil ca o sa fiu nevoit s-o repet si in viitor. de data aceasta atentia mi-a fost atrasa de cateva post-uri pe diferite bloguri ( de exemplu, eDoru, sau ionut-puerava, sau eBogdan). nu m-au atras atat post-urile ( desi si ele sunt interesante… felicitari doru:) ) cat comentariile.

tot felul de oameni incearca sa demonstreze ca dumnezeu exista, dar ( ha ha) toti incearca sa faca asta in ipoteza ca dumnezeu exista, adica referindu-se la biblie si la spusele popilor. eu zic ca daca vrei sa incerci sa demonstrezi cuiva ca se inseala, trebuie sa demonstrezi ca ipoteza lui e gresita… si prin urmare sa pornesti de la ipoteza lui ( cei care mai stiu mate asta se numeste metoda reducerii la absurd)

multi dintre cei care nu cred, au pornit la un momentdat ca fiind credinciosi, dar, din ipoteza asta, fie prin reducere la absurd, fie din lipsa de dovezi care sa le sustina ideea au renuntat la ea. eu am trecut prin ambele rationamente.

am vazut un comentariu cam asa: pana la 12 ani crezi in dumnezeu. intre 12 si 17 incepi sa-ti pui intrebari despre existenta lui. intra 17 si 35 esti convins ca nu exista. intre 35 si 55 te gandesti daca chiar nu exista si dupa 55 iti doresti sa existe.

acum, sa auziti versiunea mea. pana la 12 ani am fost crestin devotat. intre 12 si 13 mi-am pus intrebari. intre 13 si 15 am fost convins ca nu exista. si predictii pe viitor… pana la 18 o sa fiu convins ca nu exista. intre 18 si 35 o sa uit ca m-am gandit vreodata daca a existat sau nu. intre 35 si 55 o sa incerc sa-mi conving copii si prietenii si cam restul persoanelor din jurul meu ca nu exista, si de la 55 incolo o sa astept cu nerabdare moartea ca sa pot in ultimele clipe sa ma bucur de satisfactia de a avea dreptate cu privire la asta.

cam atat… nu mai spun discursuri stupide, fara incercari sa va conving si voi. ma opresc acum… ma gandesc sa nu mai scriu pe blog despre asta cel putin pana la anul, dar in situatii in care o sa vad ca lumea incepe s-o ia aiurea, o sa ma apuc iar de treaba.

P.S. scuzati absenta, dar am avut o gramada de chestii de facut pt scoala si in mai putin de 2 saptamani am olimpiada judeteana  la info…intelegeti voi.

 

Publicat în Fără categorie. 16 Comments »

I hate facebook

de ce urasc facebook-ul? pentru ca tampeste oameni. cunosc persoane care nu ies din casa pentru ca stau pe facebook si se joaca si cica vorbesc acolo cu oamenii, isi fac prieteni…

ideea de la care a pornit facebook-u era un tampita. niste oameni vroiau sa faca bani si au zis… hey, ce-ar fi sa aducem multi oameni intr-un loc si sa-i facem sa vorbeasca unii cu altii… ce-ar fi sa copiem relatiile interpersonale pe internet? si au facut facebook.

sa incerc sa gasesc ceva bun de spus despre facebook… pai, facebook-u e bun ca sa nu trebuiasca sa ceri poze cu anumite persoane… cam asta a fost. in rest e o aberatie absoluta. in loc sa stai pe facebook sa vorbesti cu niste oameni pe care nu-i cunosti si sa joci niste jocuri de doi bani, ai putea iesi afara, sa te intalnesti cu amicii tai, sa vorbiti, sa va distrati, sa faceti tampenii, sau, ai putea sa incerci sa citesti, dar , cum calculatorul in ziua de azi e un lucru la care e greu sa renunti ( recunosc, sunt dependent de PC) si cum facebook-ul ofera o alternativa prin care poti sa simulezi ca faci ce faceai si afara stand la calculator, a devenit foarte popular, si de cativa ani de cand exista, tampeste din ce in ce mai multi oameni.

am totusi cont pe facebook? de ce? pentru ca sa am unde sa-mi pun pozele… cam asta e. am cont pe facebook de ani buni, de pe vremea cand oamenii nu erau obsedati de el si nu era plin de cocalari pitipoance, dobitoci si dobitoace, oameni care ar trebui sa-si faca rost de-o viata sociala reala.

deci in final, facebook-ul e de rahat. totusi, daca va faceti cont, nu-i nimic, atata timp cat nu deveniti obsedati de el si uitati ca voi existati in realitate si nu pe net.

mai jos, aveti link-ul catre un episod din south park ( mai vechi) care arata exact ce vreau eu sa spun despre facebook.

http://www.southparkstudios.com/full-episodes/s14e04-you-have-0-friends

 

Publicat în tehnologie. 10 Comments »

viata ca o scuza…

facem cu totii greseli ( cred ca eu fac mai multe decat multi dintre voi, da asta e alta poveste si o s-o spun alta data). bineinteles, se presupune ca atunci cand faci greseli trebuie sa ti le repari. cum anume ti le repari? in general refaci lucrurile cum au fost , dar de multe ori asa ceva nu se poate, asa ca ce faci? simplu, iti ceri scuze. te bazezi pe iubirea, prietenia, intelegerea celuilalt. scuzele astea sunt un fel de plasturi, dar nu tot timpul poti vindeca o rana cu un plasture. eu personal ma simt groaznic cand fac o persoana la care tin sa sufere ( persoanele acestea sunt cam putine, dar sunt, si cam totul in viata mea e concentrat pe aceste persoane si pe sentimentele mele pentru ele … wow, nu sunt un monstru cu inima inghetata, ce chestie nu?) pentru ca sunt momente in care te gandesti ca ai gresit de multe ori si ca ai provocat multa suferinta si ca poate persoana respectiva nu mai suporta. unii ajung chiar la concluzia ca tie nu-ti pasa din prostioare din astea, asa ca prinde bine sa poti face mai mult decat sa-ti ceri scuze.

oamenii care se bazeaza pe asta ajung de multe ori sa-si traiasca viata ca pe o scuza. sa isi doreasca sa faca ceva, dar sa nu reuseasca, sa se dezamageasca pe ei insisi, sa-si inventeze scuze pe care oricum numai ei le stiu, sa-i raneasca pe oameni si bineinteles sa se simta vinovati dupa aceea si daca scuzele pe care le-au spus altora nu-i fac sa se simta mai bine si le spun lor de un milion de ori si mai adauga si altele, de multe ori ireale. practic, oamenii care fac asta se mint pe ei insisi. daca chiar nu-ti pasa, n-ar trebui sa fie o problema, dar daca iti pasa, nu incerca sa te prefaci ca esti indiferent, pentru ca asta nu duce la nimic bun… eu am incercat-o pe pielea mea si inca ma simt prost pentru anumite chestii pe care le-am spus sau facut chiar si acum, cu toate ca sunt luni multe de atunci…

practic, post-ul asta nu este atat despre scuze cat despre exprimarea sentimentelor si e un sfat pentru toata lumea. eu nu ma pricep prea bine la asta, dar asta nu inseamna ca nu am la randul meu sentimente… de exemplu, eu ma exprim prin scris. de aia am un doua bloguri. prin urmare, nu astepta momentul potrivit ca sa spui ce crezi sau ce simti sau ca sa faci un lucru pe care vrei sa-l faci pentru ca ti-o vor lua altii inainte si probabil vei ajunge sa traiesti viata ca o scuza ( altfel spus, nu faceti ca mine la capitolul asta, fiindca din punctul asta de vedere sunt un dobitoc)

si aici e o piesa care cred ca se potriveste putin cu cate ceva ce-am spus pe-aici…

si ca sa inchei, va multumesc ca ati citit asta, sper ca ati reusit sa ramaneti seriosi citind randurile acestea ( daca nu, poate ar fi bine sa cititi postul despre maturitate ). daca va traiti viata ca o scuza, sau daca aveti si voi probleme ca ale mele, sau daca nu si vreti sa va mandriti cu asta, be my guests… ( P.S. pagina cu spune ce te doare e mereu deschisa daca aveti ceva de spus)

P.P.S. puteti sa intrati si pe celalalt blog pe care in jurul orei 21:20 o sa apara un post nou ( probabil ca din alta serie decat cea prezentata pana acum)